Top 6 greșeli majore de evitat în UI/UX design


În ultimii ani partea de design UI/UX a devenit extrem de importantă și poate influența în mod dramatic succesul unei aplicații mobile

Top 6 greșeli majore de evitat în UI/UX design

Magazinele online de aplicații mobile precum App store sau Google Play sunt pline conțin milioane de produse. Cele care au într-adevăr succes au un element comun. Au un design intuitiv și oferă o experiență pozitivă ultizatorilor, elemente care le fac să fie descărcate și utilizate frecvent.

În ultimii ani partea de design UI/UX a devenit extrem de importantă și poate influența în mod dramatic succesul sau insuccesul unei aplicații.

Iată care sunt cele mai frecvente greșeli de evitat în UI/UX design.

Un design dezordonat și neatractiv

Design-ul unei aplicații este rezultatul ideilor care vin din partea designerilor de UI și UX. Designerii de User Experience sunt responsabili cu îmbunătățirea experienței pe care utilizatorii o au cu o aplicație, în timp ce designerii de UI se asigură că toate elementele sunt puse la locul lor. De îndată ce aceste idei sunt puse la comun, apar nepotrivirile de perspective în ceea ce privește design-ul final. Totuși trebuie să înțelegi că un design dezordonat și neatractiv nu va face decât să scadă interacțiunea utilizatorilor cu aplicația voastră. De aceea membrii echipei de design trebuie să se sincronizeze și să își ofere suficient spațiu unii altora și să ia decizii având în minte perspectiva utilizatorilor.

Funcționalități extensibile

Atunci când se creează un produs, de obicei, cei care vor să îl creeze își doresc să adauge toate funcționalitățile competitorilor și poate ceva în plus. Multe dintre acestea însă sunt inutile și nu fac decât să influențeze negativ performanța aplicației mobile. O aplicație greoaie, cu multe funcționalități inutile, va face ca cele cu adevărat relevante care te diferențiază de competitori să nu iasă în evidență, iar în final utilizatorul să nu fie convins de produsul tău. Așadar, păstrează în aplicația ta doar ceea ce contează cu adevărat.

Call-To-Action ambigue

Denumite Call-To-Action, aceste îndemnuri sunt o componentă vitală în ceea ce privește vânzările și promovarea. Acestea îi îndrumă pe utilizatori spre următoarea acțiune pe care ei trebuie să o facă. O aplicație mobilă care are Call-To-Actions clare are șanse mai mari de interacțiune cu utilizatorii decât cele care au îndemnuri obscure. Designerii trebuie să ia în calcul următorii parametri pentru a crea Call-To-Actions convingătoare. Este vorba despre culoare, design, dimensiune și formă.

Viteză scăzută la încărcarea paginilor și design care nu funcționează corespunzător

Viteza de încărcare a paginilor este crucială în mobile app development. Un studiu realizat de Think With Google, arată că o aplicație a cărei pagini se încarcă între 1 și 10 secunde are un bounce rate de 123%. Iar cu cât textul imaginile și titlurile cresc în dimensiune, rata de conversie scade cu 95%. O pagină neoptimizată și cu un design care nu răspunde nevoilor utilizatorilor poate avea un impact negativ asupra vizualizărilor paginii dar și asupra clasificării aplicației în topurile magazinelor online.

Navigarea ambiguă în cadrul aplicației

Dacă ne uităm la cele mai populare aplicații precum Whatsapp, Instagram și YouTube, ceea ce au în comun este o navigare curată în cadrul aplicației. Acest lucru determină un UX mai de calitate și permite utilizatorilor să ajungă la informațiile pe care le caută într-o manieră mai plăcută și mai ușoară. Așadar, asigură-te că plasezi bara de meniu și butoanele de navigare în mod corect, dacă vrei ca aplicația ta să fie descărcată și utilizată de public.

Ignorarea Feedback-ului utilizatorilor

O altă greșeală de evitat este ignorarea părerii utilizatorilor care ți-au folosit deja aplicația mobilă. Dacă dezvolți o aplicație nouă, este indicat să citești feedback-ul pe care utilizatorii l-au oferit pentru aplicații similare. Asta pentru a te putea feri de elementele care i-au nemulțumit pe utilizatori. Dacă încerci să îmbunătățești o aplicație, aruncă un ochi pe secțiune de feedback din App Store pentru a-ți face o părere reală despre produsul tău. A crea aplicații mobile având interesul consumatorului în minte va fi întotdeauna o strategie câștigătoare.

Hai să înveți, în mod practic, cum să dezvolți aplicații mobile pentru Android sau iOS. De la 0 la aplicația în Store în doar 5 săptămâni! Înscrie-te la curs.